Panoul fotovoltaic fabricat din material de înaltă calitate cu tehnologie avansată, fiind format din celule mono PERC cu eficiență ridicată, având în structură un număr de 110 celule PERC fotovotaice fiind modul monocristalin, obținându-se astfel o putere a panoului de 545 W și o tensiune maximă a sistemului de 1500 V, cu o eficiența ridicată a modului de 20,90%.
Panoul este confecționat dintr-un Strat Superior având un grad ridicat de transmisie, sticlă securizata ARC cu conținut scăzut de fier și un Strat Inferior care este partea din spate a panoului fiind prevăzută cu folie albă. Rama panoului solar este din aliaj de aluminiu, finisaj argintiu, anodizat, model 6005-2T6.
Celulele solare PERC (Passivated Emitter Rear Contact) a înregistrat tot mai multe progrese în procesul de fabricație și dezvăltând tot mai mult potențialul tehnologic și comercial, fiind una dintre cele mai eficiente tehnologii produducere a energiei electrice cu ajutorul panourilor solare.
Tehnologia PERC este, în prezent, singura metodă care poate îndeplini cerințele unui bun echilibru între costurile de producție și eficiență, asigurând astfel perioade de amortizare interesante pentru investiții.
Panourile fotovoltaice monocristaline Risen RSM110-8-545M, având puterea energetică de 545W, comercializate de compania noastră, folosesc această tehnologie inovatoare la celulele solare, iar acest lucru se reflectă în randamentul modulelor.
Importator și distribuitor la nivel național de panouri fotovoltaice | solare
Str. Horea, Nr. 115
Hațeg - Hunedoara - România
©2022 SC ROBEN SRL – Toate drepturile rezervate!